Site Meter

joi, 2 august 2012

Praznicul de Pită nouă va ţine o săptămână


Cea mai cunoscută sărbătoare pecicană se apropie cu paşi repezi, iar echipa de organizatori formată din reprezentanţii Primăriei Oraşului Pecica, Consiliului Local şi Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” lucrează la ultimele detalii din program.
Aşa cum s-a întâmplat la ediţia din acest an a Zilelor Oraşului şi Praznicul de Pită Nouă 2012 va oferi un program complex şi divers, pe durata unei întregi săptămâni.
„În fiecare zi, locuitorii oraşului şi ai satelor aparţinătoare, precum şi cei care aleg să ne viziteze oraşul în perioada 13 – 19 august, vor avea parte de un alt tip de spectacol, de la muzică simfonică, la dansuri populare” a declarat primarul Petru Antal referitor la programul din acest an al tradiţionalei manifestări câmpeneşti.
Programele vor avea loc în fiecare seară la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, iar începând de vineri în platoul pieţei din centrul oraşului.
Printre cei care vor veni la Pecica se vor număra umoristul Doru Octavian Dumitru, cântăreaţa pop Corina şi Florin Ionaş „Generalul” cu formaţia sa, dar şi ansambluri folclorice recunoscute şi apreciate de public.
Vom reveni cu programul complet al Praznicului de Pită Nouă 2012.


Reuters US: Latest News