Site Meter

marți, 26 februarie 2008

Depuneţi doar declaraţia, plata o faceţi mai târziu

Deoarece termenul depunerii declaraţiilor de impunere necesare calculării taxei speciale de salubritate se apropie, vă redăm comunicatul Serviciului de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Oraşului Pecica:

"Începând din luna ianuarie a acestui an taxa specială de salubritate – în cuantum de 2,5 lei/persoană/lună (30 de lei/persoană/pe an) – se colectează, din nou, de către Primăria Oraşului, şi nu de firma care a concesionat serviciul pe raza oraşului şi a satelor aparţinătoare.
Autorităţile locale doresc pe această cale să accentueze importanţa depunerii declaraţiei de impunere aferente ca modalitate de intrare în legalitate. Formularul tipizat poate fi obţinut în mod gratuit de la Casieria Primăriei sau de la Serviciul de Relaţii cu Publicul. Toţi proprietarii sunt rugaţi să completeze declaraţia de impunere cu numele şi Codul Numeric Personal al persoanelor care locuiesc în gospodărie, indiferent de vârstă. Obligaţia depunerii declaraţiei revine proprietarilor de imobile, indiferent dacă locuiesc ei înşişi sau membrii familiei, sau alte persoane cu alt titlu faţă de proprietar (chiriaş, cu sau fără forme legale). Termenul limită de depunere a declaraţiei este vineri, 29 februarie 2008. Serviciul Taxe şi Impozite atrage atenţia contribuabililor că, după expirarea perioadei de graţie acordate până la data de 15 martie, cei care nu se conformează, vor fi sancţionaţi conform legislaţiei în vigoare. După acest termen aparatul primăriei va porni o acţiune de identificare a tuturor persoanelor aflate în fiecare locuinţă pentru stabilirea corectă a numărului de persoane. Termenele de plată ale taxei speciale de salubritate sunt 50% până la 31 martie şi, respectiv 50% până la 30 septembrie 2008."

Reuters US: Latest News