Site Meter

joi, 29 mai 2008

Radioamatorii isi dau intalnirea anuala la Pecica


300 de persoane sunt aşteptate la ediţia din acest an – a V-a deja – a Simpo Pecica – Întâlnirea anuală a radioamatorilor, ce va avea loc la Sala de Sport a oraşului.
Evenimentul ce va debuta încă de joi seara cu primirea primilor invitaţi şi va continua până duminică. Programul cuprinde punctele deja tradiţionale: expoziţia permanentă cu vânzare de echipamente şi componente radio, experimente de transmisie la distanţe cât mai mari, concursul de gătit la ceaun. Subiectul principal de dezbatere ales în acest an este „Protecţia civilă şi noutăţile în telecomunicaţii”, pe această temă având loc seminarii şi discuţii.
Deschiderea oficială a întâlnirii va avea loc sâmbătă dimineaţă, în prezenţa oficialităţilor locale, a preşedintelui Federaţiei Române de Radioamatorism, precum şi a omologului său ungar. Potrivit preşedintelui Radioclubului pecican, prof. Adalbert Ban, numărul participanţilor a crescut de la un an la altul, motiv pentru care în acest an se aşteaptă în jur de 300 de oaspeţi din România, Ungaria, Elveţia şi Germania, dar nu este exclus să apară şi radioamatori din alte ţări, anul trecut surpriza fiind un domn din Venezuela. „Conform obiceiului, fiecare participant va primi o masă gratuită din ceaunele preparate la faţa locului” spune Ban, maestru al sportului.
Evenimentul este sprijinit de Primărie, Consiliul Local şi Casa de Cultură a oraşului.

luni, 12 mai 2008

Au sarbatorit de 10 Mai

La 10 Mai s-a sărbătorit la Pecica tripla semnificaţie a acestei zile.
Sărbătoarea a început cu un concert în aer liber susţinut de Fanfara Bisericii Baptiste după care au urmat : un Te Deum săvârşit de preotul greco-catolic Miron Jarca, o rememorare a evenimentelor istorice sărbătorite, iar elevi ai Grupului Şcolar „Gheorghe Lazăr" au recitat poezii de George Coşbuc şi Vasile Alecsandri.
Manifestaţia s-a bucurat de prezenţa a circa 150 de persoane, aceştia umplând sala festivă a Şcolii Generale nr. 2 şi a fost organizată şi coordonată de dr. Vasile Chifor, cu sprijinul Primăriei Pecica, al Consiliului Local şi al Casei de Cultură.
La omagiere au participat primarul Iustin Cionca, viceprimarul Petru Antal, o delegatie a Societăţii „Amicii Regelui Mihai", veteranii de razboi, preoţi, dascăli, consilieri locali şi reprezentanţii partidelor politice.
Scopul organizatorilor a fost de a reînnoda, după 60 de ani, tradiţia sărbătoririi zilei de 10 Mai la Pecica: urcarea pe tron a Principelui Carol I (10 Mai 1866), proclamarea Independenţei de Stat a României (10 Mai 1877) şi ridicarea României la statutul de regat (10 Mai 1881).

duminică, 4 mai 2008

Fete frumoase şi multă muzică la Zilele Oraşului


Atmosferă lejeră – astfel s-ar putea caracteriza pe scurt Zilele Oraşului Pecica, programat ca o încoronare a săptămânei relaxante de dintre Paşti şi 1 mai.

Amânată cu aproape o lună din cauza Postului Paştelui, aniversarea a patru ani de la trecerea la statutul de oraş a debutat vineri la 10 la Sala de Sport cu un campionat de fotbal între echipe de cartier din Pecica.

Adevărata distracţie „de masă” a început seara la şapte pe platoul din faţa fostului Cazinou. Concursul de „Miss Pecica”, devenit deja o tradiţie, a atras sute de pecicani şi a oferit un spectacol pe măsura aşteptărilor.

Opt concurente frumoase s-au întrecut în faţa juriului prezidat de primarul Iustin Cionca şi a rudelor, prietenilor, veniţi să le încurajeze. Dacă la prima probă – cea de prezentare - ploaia părea să dea peste cap planurile organizatorilor (Primăria, Consiliul Local, Casa de Cultură şi numeroşi sponsori), vremea a ţinut apoi cu pecicanii. A urmat cea mai spectaculoasă probă în care fetele şi-au prezentat aptitudinile de dansatoare (orinteală, populară sau hip-hop) sau de actriţe, după care li s-au testat cunoştinţele de cultură generală. La final fetele au defilat în superbe ţinute de gală şi au vorbit despre ce la place în viaţă, ce nu, şi ce meserie vor să aibă.

La spectacolul de aproapre două ore au contribuit cele trei trupe de dans modern feminin ale Casei de Cultură, precum şi deja-renumită formaţie locală de break-dance: PAS.

După îndelungi deliberări, juriul a ales şi premiantele cu menţiunea că toate participantele sunt câştigătoare pentru curajul lor de a participa şi munca depusă. Astfel, Miss Pecica 2008 a fost aleasă Şimoniac Ana Maria, locurile II şi III revenind domnişoarelor Moholea Mihaela şi Jurjea Mihaela.

Programul a continuat cu un excelent concert susţinut de trupa DJ Project, care a cooptat şi zece fete pe post de dansatoare şi cântăreţe, chiar, după care a urmat o discotecă în aer liber.

Programul de sâmbătă a debutat cu premierea echipelor participante la Cupa Oraşului. De la ora 12:30 a început şedinţa festivă a Consiliului Local, în cadrul căreia 21 de pecicani au fost decoraţi cu Titlu de Excelenţă pentru realizările lor. Pe listă se găsesc foşti învăţători, profesori care au influenţat generaţii de pecican, pompieri, precum şi clerici care, prin munca depusă în cadrul comunităţii pe care o conduc, au contribuit la îmbogăţirea vieţii publice pecicane.

Seara a urmat un spectacol folcloric cu participarea tarafului Clubului Elevilor Pecica, a ansamblurilor locale Păstrătorii Tradiţiei şi Búzavirág şi a solistului Ionuţ Fulea. Cea de a patra ediţie a Zilelor Oraşului Pecica s-a încheiat cu un superb foc de artificii de la ora 23, urmată de discotecă.

Pe parcursul celor două zile zona Primăriei şi parcul au căpătat o atmosferă de bazar, din cauza numărului mare de comercianţi, iar terasele din Centru au fost pline.


Reuters US: Latest News