Site Meter

marți, 2 decembrie 2008

Supriză: Colegiul Pecica are doi deputaţi!



În cursul acestei seri a sosit la Biroul Electoral Judeţean validarea câştigătorilor şi rezultatul redistribuirii.
În cazul colegiilor unde nici un candidat nu a obţinut majoritatea, s-au confirmat aşteptările, PSD+PC primind un post de senator şi unul de deputat (Avram Crăciun şi Ciprian Luca), iar PNL unul de deputat (Mihai Calimente).
Marea surpriză a fost suplimentarea numărului de deputaţi ai Aradului, de la şapte la opt, din cauza neconcordanţei între numărul de mandate de deputaţi câştigate în urma obţinerii a 50% + 1 din voturile exprimate în fiecare colegiu şi numărul de mandate corespunzător voturilor din judeţ.
Astfel, cel mai bine clasat candidat al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România a intrat şi el în Parlament.
Este vorba despre tânărul Faragó Péter, candidatul UDMR pentru care include şi oraşul nostru (Colegiul nr. 7 sud-vest).
Cu alte cuvinte, Pecica şi celelalte localităţi ale colegiului vor fi reprezentate în legislatura 2008-2012 de doi deputaţi (celălalt fiind câştigătorul direct, Iustin Cionca de la PD-L).
La Camera Deputaţilor, PD-L a obţinut 48,23%, PSD+PC 21,23%, PNL 13,12% şi UDMR 8,27%.

Reuters US: Latest News