Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a luat
măsuri privind modul lent de desfăşurare al lucrărilor la mai multe investiţii
aflat în derulare.
Potrivit comunicatului instituţiei, CNADR a aplicat penalităţi de 25,6
milioane lei pentru constructorii autostrăzilor Orăştie - Sibiu, Nădlac - Arad,
Lugoj - Deva şi Bucureşti-Ploieşti (Moara Vlăsiei - Ploieşti) pentru depăşirea
termenului sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii.
Penalităţile
aplicate constructorului Nădlac - Arad lotul 1, adică tronsonul dintre Nădlac
şi Pecica, respectiv asocierii Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao
- Donrep Construct, se ridică la 4,2 milioane lei.
În acest caz,
stadiul lucrărilor este de 5,88%, potrivit CNADNR, iar presa arădeană a relatat
despre problemele privind plata muncitorilor.
„Dacă mă uit cum s-a lucrat la lotul
acesta, cred că nici în 2014 nu terminaţi. E impropriu spus 'cum s-a lucrat',
pentru că nu s-a lucrat. Să ştiţi că ambiţiile pe care le avem noi sunt, în
principal, că această autostradă poate fi terminată la nivel de asfalt în acest
an. Asta e ambiţia pe care o am eu şi vreau să fie reflectată şi în modul în
care lucraţi” le-a
spus reprezentanţilor constructorilor de pe acest tronson fostul ministru al Transporturilor, Alexandru
Nazare, cu ocazia unei vizite efectuate la sfârşitul lunii martie.