Site Meter

marți, 18 decembrie 2007

Săptămâna colindătorilor


În ultima săptămână de dinaintea Crăciunului şi a vacanţei de iarnă, a început sezonul colidendelor şi la Pecica.
La fel ca în anii trecuţi, şi de această dată educatoarele, învăţătoarele şi copiii sunt cei care mai păstrează vie această frumoasă tradiţie în oraş. Ca de fiecare dată, la mai toată grădiniţele şi şcolile primare din Pecica s-au făcut pregătiri săptămâni la rând pentru a pregăti repertoriul propriu cu care sunt încântaţi cei vizitaţi. "Destinaţiile" preferate de colindat rămân Primăria, Căminul de Bătrâni sau parohiile, copii fiind primiţi cu mare drag şi răsplătiţi cu dulciuri. Sezonul de colindat a debutat în aceste zile în rândul copiilor şi se încheie înainte de Crăciun.
Ca fapt divers, având în vedere numărul mare de colindători, la Primărie grupurile de copii sosesc după programarea făcută cu câteva zile în urmă.


Foto: Primii colindători au venit de la Grădiniţa cu program prelungit

Reuters US: Latest News