Site Meter

luni, 9 iulie 2012

Contribuţie pecicană la Arad Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber


La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Expo Arad Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, Etapa Cupa Aradului în Gastronomie, organizată de Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Asociaţia Culturalã Euro Est Alternativ – România.
Maeştri bucătari din toată ţara şi de peste hotare s-au adunat pentru a-şi demonstra priceperea, spre deliciul publicului.
Pe lângă tocana uriaşă din carne de porc, din care s-au împărţit aproximativ 3000 de porţii, a fost preparat şi un sandviş cu lungimea de 106 metri.
„Sandvişul Etniilor – PROFI” a fost realizat de reprezentanţii a zece etnii din Banat, prezentaţi în ordine aleatorie: maghiari, evrei, germani, sârbi, romi, ucraineni, slovaci, bulgari, macedoneni, români.
Printre cei care au contribuit la realizarea lui s-au numărat şi şase tineri maghiar din Pecica, membri ai Asociaţiei M-KIDSZ.
Evenimentul a fost certificat în direct de către International Gastro Show Cooking Entertainment (IGS) împreunã cu World Association of Chefs Societies (WACS), fiecare participant primind o diplomă de participare recunoscută în peste 90 de ţări.
Pecica a fost reprezentată şi la Cupa Aradului în gastronomie prin echipa restaurantului Taverna Pecicană.
Aceasta a luat cupa la secţiunea „Gătit în aer liber – profesionişti”, la categoria ceaun şi s-a clasat la locul II la categoria dulciuri.

Reuters US: Latest News