Site Meter

sâmbătă, 28 iulie 2012

Podul peste Mureş prinde formă



După o pauză de o lună, deoarece în cursul lunii iunie lucrările au fost oprite de Garda de Mediu, muncitorii au revenit pe şantierul podului peste Mureş.
Debitul râului continuă să rămână la nivel foarte scăzut, iar condiţiile meteo de vară sunt favorabile, astfel că pe partea de Pecica toate picioarele podului au putut fi finalizate.
Au mai rămas de terminat doi piloni de susţinere, pe malul de pe partea dinspre Banat.
Firma constructoare a adus o macara uriaşă, care a pus, unul câte unul, elementele de beton care unesc picioarele. Astfel, cei care trec pe malul Mureşului pot vedea acum, în mare, dimensiunile impresionante ale construcţiei.
„Podul reprezintă o investiţie extrem de importantă pentru noi şi suntem mulţumiţi cu atât mai mult cu cât finanţarea este susţinută de Consiliul Judeţean. Sperăm ca înlesnirea circulaţiei să ducă  la dezvoltarea oraşului şi din punct de vedere economic” a declarat primarul Petru Antal.
De noul pod vor beneficia aproape 50 000 de locuitori din zonă, va avea o lungime de 444 m, compoziţia oţel-beton, cu două benzi de circulaţie cu lăţimea de câte 3 metri, pistă pentru ciclişti cu lăţimea de 1,25 metri pe fiecare parte şi trotuare pentru pietoni delimitate de pista pentru biciclişti, cu lăţimea 0,75 metri pe fiecare parte.



Reuters US: Latest News