Site Meter

vineri, 31 august 2012

Orientarea în Pecica va fi uşurată cu ajutorul a 10 panouri informative, din bani europeni


Colaborarea dintre Pecica şi comuna situată dincolo de Szeged (Ungaria), Domaszék a început cu proiectul gastronomic transfrontalier „Hrana ţi-e viaţa”, în cadrul căruia s-au organizat expoziţii şi demonstraţii culinare, iar acum continuă cu popularizarea obiectivelor turistice locale.
„INFO IS VALUE - INFORMAŢIA ÎNSEAMNĂ VALOARE, - Facilitarea colectării informaţiilor în Domaszék şi Pecica’’  a fost demarat de cele două localităţi în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de cele două state membre.
Proiectul are o  valoare de 88.800 de euro - din care suma destinată părţii române este de 33.600 euro  (contribuţia proprie de 2 % respectiv 672 euro), perioada de implementare fiind de 8 luni, începând cu luna aprilie 2012.
Principalul grup ţintă al proiectului vizează turiştii şi  populaţia  celor două localităţi partenere, scopul proiectului fiind simplificarea informării şi orientării acestora în localitate şi împrejurimi. Astfel, proiectul aduce soluţii pentru îmbunătăţirea comunicaţiilor transfrontaliere.
În cadrul acestui proiect vor fi instalate 10 de panouri informative în cele două localităţi partenere, care conţin hărţi si informaţii despre aşezare şi împrejurimi, atât în limba română şi  în limba maghiară. Acestea vor include instituţiile şi obiectivele locale.
Tot în Pecica vor fi montate 10 ceasuri stradale digitale, care afişează data şi  temperatura cu sincronizare GPS (comunicare prin satelit) pentru reglarea orei.
În ambele localităţi se va monta câte un infochioşc, care va fi accesabil pe tot parcursul zilei, pentru informarea şi orientarea turiştilor, conţinând informaţii şi imagini referitoare la oraşul Pecica, satele aparţinătoare şi împrejurimi privind localizarea oraşului Pecica.

Reuters US: Latest News