Site Meter

joi, 22 ianuarie 2009

Pod peste Mureş?


La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean aleşii au votat o hotărâre conform căreia două drumuri comunale trec la rangul de importanţă judeţeană: este vorba despre drumul forestier Pecica-Sâmpetru German şi cel dintre Zăbrani şi Chesinţ.
Deşi aparent schimbarea este fără sens, autorităţile au făcut astfel primul pas spre construirea unui pod peste Mureş în zona unde circulă compa care face legătura între oraş şi partea din Banat a râului.
Conform planurilor, de la pod s-ar construi apoi un drum modern până la ieşirea din oraş spre Nădlac, pentru a facilita accesul celor din partea cealaltă a râului spre punctul de trecere a frontierei Nădlac. Drumul ar urma să treacă lângă pălincărie, la marginea prundurilor şi ar scurta drumul cu peste 50 de kilometri.
Conducerea CJ Arad ştie că este un plan foarte costisitor, dar speră în finanţări europene pentru realizarea sa.
Totuşi, necesitatea unui asemenea pod şi mai ales a unui drum nou este îndoielnică, între Pecica şi Sâmpetru German în prezent trecând doar câteva autovehicule pe zi. Pe lângă aceasta, drumul se află pe teritoriul Parcului Natural "Lunca Mureşului", recent zona trecând în categoria Natura 2000, astfel că este puţin probabil că lucrarea ar primi avizele de mediu necesare.
Legat de subiect, Pecica News a relatat cu ceva timp în urmă şi despre planul autorităţilor judeţene de a reface drumul, de acum judeţean, Pecica-Sâmpetru German.

Reuters US: Latest News